ROVCOM - A promise is a promise
Posted on
ROVCOM

Iliescu, în continuare la ATI și primește suport ventilator

Author

Fostul președinte Ion Iliescu este internat din 9 iunie la Spitalul SRI unde se află și în prezent sub monitorizare. Potrivit echipei medicale care îl îngrijește, Iliescu se află în continuare la Terapie intensivă, este conștient și stabil din punct de vedere cardiac. Însă, din cauza dificultăților respiratorii, medicii i-au administrat suport ventilator. enter image description here Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

„În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu", vă informăm următoarele:

Pacientul este conștient și stabil cardiac, dar, pe fondul instalării semnelor de oboseală a musculaturii respiratorii, necesită suport respirator pentru asigurarea unei ventilații eficiente.

Rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijirea medicală avansată recomandată de echipa medicală multidisciplinară. Vom reveni cu detalii legate de evoluția stării de sănătate ori de câte ori situația o va impune", au transmis, miercuri dimineață, reprezentanții Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".

Sursa: stiripesurse.ro