Sursa foto: Agerpres Experții fac praf măsurile fiscale luate în România. Măsurile fiscale luate în regim de urgenţă pentru a diminua deficitul bugetar în 2025 se traduc într-o povară fiscală mai mare şi o pierdere a competitivităţii României
-
-
Sursa foto: Stiripesurse.ro Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, vineri, un mesaj de felicitare de Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii, în care subliniază că relaţia bilaterală româno - americană este bazată pe
-
Sursa foto: Credit: Aleksey Butenkov / Alamy / Profimedia Ar fi normal de presupus că oamenii care se deplasează dintr-o țară membră a UE în alta, în căutarea unui loc de muncă și a unor alte șanse, să se numere printre cei mai vajinci
-
Sursa foto: CNN Un ministru indian de rang înalt a declarat că numai Dalai Lama şi organizaţia pe care a înfiinţat-o au autoritatea de a-l identifica pe succesorul său ca lider spiritual al budismului tibetan, într-un comentariu rar care contrazice
-
Sursa foto: Adrian Vidal / Alamy / Profimedia Aproximativ 100 de ţări vor fi supuse unui tarif reciproc de 10%, a declarat joi secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, adăugând că se aşteaptă la „o avalanşă” de acorduri comerciale anunţate
-
Sursa foto: bimg.com Sfârșitul unei epoci: în 2024, Uniunea Europeană a înregistrat cel mai mic consum de cărbune din ultimele decenii, înlocuind definitiv Rusia ca furnizor-cheie și accelerând tranziția spre energie verde. Datele Comisiei Europene
-
Modificări importante în sistemele de taxare rutieră din Europa. Ce trebuie să știe transportatorii?
În luna următoare, mai multe țări europene vor introduce schimbări majore în sistemele de taxare pentru camioane. Noile reglementări includ creșteri de amenzi, extinderea rețelelor de drumuri cu taxă, actualizarea tarifelor și introducerea -
Sursa foto: profit.ro În pragul liberalizării pieței de energie electrică și al unei posibile creșteri de prețuri de la 1 iulie, sute de mii de români și-au schimbat furnizorul, în speranța unor tarife mai avantajoase. Însă, în goana după un
-
În timpul unui control rutier de rutină la Wałbrzych (Polonia), poliția a descoperit o încălcare gravă a legii – un șofer de camion a intervenit în funcționarea tahografului și a odometrului. Cazul are final penal, iar șoferul riscă până la 5
-
Comisia Europeană intenționează să continue sprijinirea investițiilor în vehicule comerciale prietenoase cu clima și propune extinderea scutirii de taxă de drum și taxă de infrastructură pentru camioanele fără emisii până la jumătatea anului